Molibdenul, elementul de metal de tranziție cu numărul 42 din tabelul periodic, a atras o atenție considerabilă pentru proprietățile sale chimice unice și pentru gama largă de aplicații. Simbolul său chimic este Mo și prezintă un luciu metalic alb argintiu-și este dur și durabil. Molibdenul este stabil la temperatura camerei, impermeabil la aer și nereactiv chimic cu acizii clorhidric sau fluorhidric. Acest lucru îl face indispensabil în numeroase domenii.
Molibdenul, elementul de metal de tranziție numărul 42 din tabelul periodic, există în primul rând ca molibdenit mineral natural (MoS2). Acest mineral moale, negru, este cunoscut din cele mai vechi timpuri, dar asemănarea sa cu minerale precum plumbul, galena și grafitul a făcut dificilă distingerea cu acuratețe. În greacă, „molibdos” înseamnă plumb, iar până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cele două metale au fost chiar vândute unul lângă altul pe piața europeană ca minereu de molibden.
În 1779, Scheele a demonstrat experimental că plumbul sau grafitul și molibdenul sunt substanțe distincte. El a observat că acidul azotic nu a avut nicio reacție cu grafitul, ci a reacționat cu minereul de molibden pentru a produce o pulbere albă. În plus, când acidul azotic și o soluție alcalină au fost fierte și cristalizate, sarea a precipitat. Scheele a dedus că această pulbere albă era de fapt un oxid de metal, oxid de molibden. A încercat să amestece acest oxid cu cărbune și să-l încălzească la temperaturi ridicate, producând cu succes molibden brut. De asemenea, a descoperit că încălzirea molibdenului cu sulf producea molibden și mai pur.
În 1782, minerul suedez Elmo a încercat o metodă nouă de extragere a molibdenului. A amestecat cărbune, acid molibdic și ulei de in pentru a izola cu succes molibdenul metalic din minereul de molibden. El l-a numit molibden, cu simbolul Mo. Această descoperire a fost recunoscută de renumitul chimist suedez Berzelius, care nu numai că a descoperit elemente precum ceriul, seleniul, siliciul, tantalul și toriu, dar a condus și-cercetări aprofundate asupra proprietăților molibdenului.
Când metalul de molibden arde în aer, emite o strălucire aurie, iar ionii de molibden în diferite stări de oxidare prezintă culori diferite. După peste 100 de ani de explorare, abia în 1893 Mawson a topit un amestec de trioxid de carbon și molibden într-un cuptor electric, producând primul metal turnat cu un conținut de molibden de 92%-96%.
Deși molibdenul a fost descoperit în urmă cu peste 200 de ani, dezvoltarea și utilizarea sa pe scară largă-a început în acest secol, în special în ultimele decenii. Molibdenul și aliajele sale și-au găsit aplicații pe scară largă în numeroase domenii datorită rezistenței lor ridicate, coeficientului scăzut de dilatare termică, conductibilității termice și electrice excelente și rezistenței remarcabile la coroziune și uzură.
Molibdenul este utilizat în principal în oțel aliat, oțel inoxidabil, oțel pentru scule și fontă, unde cererea de molibden este mare. Adăugarea de molibden îmbunătățește semnificativ rezistența la coroziune a oțelului inoxidabil, în timp ce adăugarea de molibden la fontă sporește, de asemenea, rezistența și rezistența la uzură. În plus, superaliajele pe bază de nichel-conținând 18% molibden au aplicații importante în industria aerospațială. Punctul lor de topire ridicat, densitatea scăzută și coeficientul scăzut de dilatare termică le fac ideale pentru fabricarea diferitelor componente la temperatură ridicată-.
Molibdenul este utilizat pe scară largă în electronică, inclusiv în dispozitive electronice, cum ar fi tuburile electronice, tranzistoarele și redresoarele. Sârma de molibden pur are, de asemenea, aplicații importante în cuptoare cu temperatură înaltă-, prelucrare cu descărcare electrică (EDM) și tăiere-sârmă. Molibdenul este, de asemenea, utilizat la fabricarea de echipamente radio și de raze X-, precum și în alte industrii ale aliajelor și chimice.
Adăugarea de molibden la oțelurile aliate le poate îmbunătăți și mai mult limita elastică, rezistența la coroziune și proprietățile magnetice permanente. Oxidul de molibden și molibdații joacă un rol important ca catalizatori în industria chimică și a petrolului. În plus, disulfura de molibden este un lubrifiant esențial în industria aerospațială și a mașinilor. Rezistența sa unică la sulf îi permite să catalizeze hidrogenarea monoxidului de carbon în alcooli în anumite condiții.
Aplicarea molibdenului este în continuă expansiune, cuprinzând acum o gamă largă de sectoare, inclusiv energia nucleară și energia nouă. Molibdenul este, de asemenea, un oligoelement esențial pentru creșterea plantelor și este crucial pentru supraviețuirea plantelor. În agricultură, molibdenul este utilizat pe scară largă în îngrășămintele cu oligoelemente pentru a furniza nutrienți esențiali pentru plante.
Molibdenul, un element care joacă un rol vital în industrie și agricultură, joacă și el un rol în corpul uman. Cantitatea totală de molibden din corpul unui adult este de aproximativ 9 mg, ficatul și rinichii fiind organele cu cele mai mari concentrații de molibden. Este de remarcat faptul că Mo-99, un izotop radioactiv al molibdenului, este utilizat în spitale pentru a prepara Technețiul-99. Tehnețiul-99, un izotop radioactiv puternic, este adesea folosit pentru imagistica organelor interne. În timpul imaginii, Mo-99 este de obicei absorbit de pulberea de oxid de aluminiu și depozitat într-un recipient relativ mic. Pe măsură ce Mo-99 se descompune, se transformă în Technețiu-99, care este apoi folosit pentru diagnosticare medicală.
Descoperirea molibdenului datează din secolul al XIV-lea, când a fost găsit pentru prima dată în fabricarea săbiilor de samurai japonezi, introducând aplicațiile sale militare. În 1891, compania franceză Snyder a inovat prin utilizarea molibdenului ca element de aliere pentru a produce blindaje care conțin molibden, valorificând densitatea sa mai mică (doar jumătate din cea a tungstenului). Această descoperire a condus la înlocuirea treptată a molibdenului cu wolfram în multe aliaje de oțel. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, oferta de ferotungsten a devenit rară, iar cererea de wolfram a crescut dramatic, motivând și mai mult utilizarea molibdenului în oțelurile cu duritate ridicată și-rezistente la impact. Datorită importanței tot mai mari a molibdenului în armată, guvernele din întreaga lume au început să-l considere un metal strategic. Până la începutul secolului al XX-lea, aplicațiile molibdenului s-au extins pentru a include fabricarea de-artilerie de rachetă rezistentă la temperaturi înalte și dezvoltarea de materiale avansate, cum ar fi aliajele de wolfram și molibden. Molibdenul a fost, de asemenea, utilizat pe scară largă în componente-de înaltă calitate pentru nave de război, rachete și echipamente-de ultimă generație.
Aliajele de molibden, aliajele ne-feroase compuse din molibden combinat cu alte elemente, au componente cheie, inclusiv titan, zirconiu, hafniu, wolfram și elemente de pământuri rare. Aceste aliaje oferă o conductivitate termică excelentă, o conductivitate electrică bună și o dilatare termică scăzută. Ele prezintă o rezistență excepțională la temperaturi ridicate, variind de la 1100 la 1650 de grade și oferă proprietăți de procesare superioare în comparație cu wolfram. În consecință, aliajele de molibden sunt utilizate pe scară largă într-o gamă largă de aplicații, inclusiv fabricarea de grile și anozi pentru tuburi de electroni, materiale suport pentru sursele de lumină electrică, matrițe de turnare sub presiune și extrudare și construcția de componente cheie ale navelor spațiale.
Cu toate acestea, odată cu sfârșitul Primului Război Mondial, cererea de molibden a scăzut. Pentru a face față acestei provocări, industria trebuia urgent să exploreze noi aplicații. Din fericire, noul oțel aliat cu-molibden a câștigat acceptarea în industria auto, marcând o nouă eră în cercetarea și dezvoltarea molibdenului în domenii precum oțelul. Până la sfârșitul anilor 1930, molibdenul a fost utilizat pe scară largă ca materie primă în diverse industrii, oferind un sprijin puternic pentru extinderea pieței pentru oțelurile de scule cu conținut de molibden-. Eforturile de reconstrucție de după-Al Doilea Război Mondial au promovat în continuare cercetarea și dezvoltarea pieței în aplicațiile industriale ale molibdenului.
Până în prezent, oțelul aliat, oțelul inoxidabil, oțelul pentru scule și fonta rămân principalele aplicații ale molibdenului. Cu toate acestea, odată cu progresele tehnologice și dezvoltarea industrială, credem că aplicațiile molibdenului vor continua să se extindă, contribuind în continuare la progresul societății umane.
Molibdenul, un element cheie, se găsește în principal în granitul din scoarța terestră. Zăcămintele sale minerale sunt relativ simple, constând în principal din minereuri sulfurate. Având în vedere rolul său esențial în armamentul militar, țările importante din întreaga lume l-au desemnat drept rezervă minerală strategică. Rezervele minerale strategice sunt menite să asigure securitatea națională și să stocheze resurse minerale relativ rare în țara mea. În prezent, zece țări din întreaga lume au stabilit sisteme strategice cuprinzătoare de rezerve minerale. țara mea se mândrește cu rezerve abundente de molibden, însumând 8,6 milioane de tone (măsurate în molibden), dintre care rezervele industriale reprezintă aproximativ 3,5 milioane de tone, ocupându-se ferm pe locul doi la nivel global. Aceste resurse nu sunt doar mari și distribuite pe scară largă, dar prezintă și zăcăminte la scară mare-și corpuri de minereu de mică adâncime, ușor accesibile, având un impact profund pe piața globală a molibdenului. America de Nord se mândrește, de asemenea, cu resurse abundente de molibden. Este demn de remarcat faptul că controlul resurselor de molibden din țara mea este mai avansat decât cel al pământurilor rare. Ministerul Resurselor Naturale intenționează în prezent să desemneze molibdenul ca mineral protejat, implementând gestionarea totală a cotei miniere și publicând obiectivele cotelor miniere corespunzătoare. Această mișcare semnalează că molibdenul va deveni un alt mineral special, unind aurul, wolframul, staniul, antimoniul și pământurile rare, pentru a primi protecție și management special din partea statului.
